Un bărbat de 44 de ani din București a decedat după ce o grindă de beton s-a prăbușit peste excavatorul pe care îl opera. Incidentul s-a petrecut în Băilești, județul Dolj, în timp ce victima lucra la demolarea unei clădiri dezafectate pentru o firmă specializată în astfel de lucrări.
Intervenția pompierilor din Dolj a fost una dificilă. Echipaje din cadrul Secției de Pompieri Băilești, cu două autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor și unul de descarcerare de la Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, au fost mobilizate la fața locului. Datorită complexității operațiunii, a fost necesară și intervenția containerului Multirisc de la Detașamentul 2 de Pompieri Craiova.
Reprezentanții ISU Dolj au subliniat că operațiunile au fost dificile și au necesitat o atenție sporită din cauza riscurilor prezente. După extragerea bărbatului din excavator, echipajul medical a constatat decesul acestuia, manevrele de resuscitare fiind fără succes.

Poliția Municipiului Băilești a deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele accidentului. Potrivit IPJ Dolj, cercetările vizează posibile infracțiuni de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
De asemenea, a fost dispusă o expertiză medico-legală pentru a stabili cauza exactă a decesului. Ancheta va clarifica modul în care grindă s-a prăbușit și dacă au fost respectate normele legale de securitate.
Sursa: Dolj
