Radio Hit FM

From the blog

România, pe primul loc în UE la mortalitatea infantilă. Salvați Copiii cere sprijin pentru dotarea maternităților

România rămâne pe primul loc în UE la mortalitatea infantilă, cu 1.115 decese în 2023, dintre care 636 s-au înregistrat în mediul rural, potrivit datelor INS. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra decalajelor dintre urban și rural, unde accesul la servicii medicale este drastic limitat. În mediul rural funcționează doar 793 de cabinete medicale, de 17 ori mai puține decât în mediul urban.

Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii, subliniază necesitatea urgentă a echipării maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală: „Accesul discriminatoriu la servicii medicale pune în pericol dreptul la viață al copiilor. Programul nostru de dotare a maternităților este prioritar pentru salvarea nou-născuților.”

Salvați Copiii face un apel către companii să direcționeze 20% din impozitul pe profit pentru dotarea cu echipamente a maternităților și secțiilor de pediatrie. Peste 35 de unități medicale au cerut deja sprijin pentru 2025, iar proiectele includ reabilitări majore, cum ar fi modernizarea Maternității Polizu din București, cu un cost de peste 3 milioane de euro.

Mai multe detalii despre campanie și modalitatea de sprijin sunt disponibile pe site-ul Salvați Copiii.

The post România, pe primul loc în UE la mortalitatea infantilă. Salvați Copiii cere sprijin pentru dotarea maternităților appeared first on albapesurse.