Candidatul UDMR la alegerile prezidențiale, Kelemen Hunor, și-a prezentat luni programul electoral intitulat „Raţiunea Salvează Naţiunea”, un plan ambițios ce include 25 de priorități menite să îmbunătățească viața românilor.
Printre propunerile cheie se numără dezvoltarea de creșe pentru copii, muncă flexibilă pentru mamele tinere, construirea de locuințe accesibile pentru familii, dar și modernizarea educației prin școli profesionale puternice și un bacalaureat diferențiat.
Kelemen Hunor subliniază importanța sprijinului pentru familii, propunând reduceri ale contribuțiilor la asigurările de sănătate în funcție de numărul de copii, astfel încât mamele care cresc mai mulți copii să beneficieze de impozite mai mici.
„Trebuie să ajutăm mamele să revină pe piaţa muncii, continuând construcţia de creşe şi susţinând muncă la distanţă şi programul flexibil”, a declarat liderul UDMR.
De asemenea, Hunor a propus ca până în 2035, toate localitățile din România să beneficieze de servicii medicale, apă curentă și internet. Acesta a evidențiat nevoia de a construi 100.000 de locuințe accesibile pentru cetățeni, precum și reducerea timpului de școală la maxim 30 de ore pe săptămână, în contextul în care elevii actuali sunt suprasolicitați.
Pe lângă propunerile pentru educație și sănătate, Kelemen Hunor a subliniat necesitatea unei reforme fiscale care să reducă impozitul pe muncă și să susțină microîntreprinderile printr-un sistem fiscal simplificat. „Statul trebuie să încurajeze munca, nu să descurajeze prin taxe mari”, a spus el.
În contextul problemelor birocratice, candidatul UDMR a pledat pentru o descentralizare reală și pentru ca veniturile realizate la nivel local să rămână în comunități, în loc să fie direcționate către București. „Nu țara are capitală, ci capitala are țară. Trebuie să ne recuperăm ceea ce ne revine”, a adăugat acesta, potrivit news.ro.
Kelemen Hunor a încheiat prezentarea programului său cu un apel la respectarea identității regionale și la utilizarea publică a limbii maghiare, subliniind că statul român trebuie să folosească toate resursele disponibile pentru a sprijini comunitățile românești din Ucraina și Valea Timocului.
Această viziune se dorește a fi un pas spre o Românie mai unită și mai echitabilă pentru toți cetățenii săi.
Sursa foto: Facebook | Kelemen Hunor
The post Kelemen Hunor lansează Programul „Raţiunea Salvează Naţiunea” first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.