Sezonul de iarnă din acest an va fi mai blând decât de obicei, anunță meteorologii, care prognozează temperaturi mai ridicate decât media perioadei și șanse reduse de ninsoare în zonele de câmpie.
În schimb, zonele montane ar putea avea parte de zăpadă de sărbători, oferind un peisaj tradițional doar în stațiunile montane.
Directorul ANM, Florinela Georgescu, a explicat în direct la Digi 24 că, deși sezonul de iarnă va începe din noiembrie și se va întinde până în martie, ne-am obișnuit în ultimii ani cu ierni mai calde decât normalul, iar anul acesta nu face excepție.
„În zonele de câmpie, este puțin probabil să apară ninsori în următoarele patru săptămâni, deoarece temperaturile se vor menține peste normal,” a declarat aceasta. Totuși, temperaturile vor scădea treptat și este posibil ca, în preajma sărbătorilor, zonele montane să aibă parte de zăpadă.
În săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie, valorile vor rămâne deosebit de ridicate pentru această perioadă, ajungând la 27°C în sudul și estul țării, însă ANM anticipează și „scurte episoade de precipitații mai intense pe arii extinse.”
Sursa foto: Facebook | Primăria Municipiului Brașov
The post Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de sărbători. La munte ne-am putea bucura de zăpadă first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.