Radio Hit FM

From the blog

Congresul Internațional Dracula aduce la Brașov dezbateri despre literatura gotică, film și turism

Brașovenii sunt invitați să descopere aspecte inedite despre cel mai celebru vampir din lume, cu ocazia celei de-a cincea ediții a Congresului Internațional Dracula, intitulat „Children of the Night”.

Evenimentul, organizat de Universitatea Transilvania Brașov în colaborare cu Universitatea Lublin din Polonia și Universitatea de Stat din Rio de Janeiro, Brazilia, va avea loc în două sesiuni: una online, pe Zoom, în perioada 25-26 octombrie, și alta cu prezență fizică în Poiana Brașov, pe 31 octombrie și 1 noiembrie.

Conferința își propune să exploreze subiecte variate, pornind de la literatura gotică, continuând cu analiza filmelor și producțiilor media, și având inclusiv sesiuni dedicate jocurilor video.

„Este o conferință care a crescut de la an la an, demonstrând că tema Dracula este atrăgătoare și poate fi discutată din multe perspective”, a declarat conf. dr. Florin Nechita.

De asemenea, un invitat special va aborda influența personajului Dracula asupra dezvoltării turismului în România, inclusiv în perioada comunistă.

„Children of the Night International Dracula Congress” este o inițiativă academică non-profit, fondată de cercetători de renume mondial, care promovează studii și cercetări pe tema lui Dracula și a impactului său cultural. Evenimentul promite să ofere o platformă interesantă pentru dezbateri și schimburi de idei între specialiști din diverse domenii.

The post Congresul Internațional Dracula aduce la Brașov dezbateri despre literatura gotică, film și turism first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.