Radio Hit FM

From the blog

Ce prevede prima variantă a OUG pentru plafonarea prețurilor, redactată de Guvern

Guvernul României a elaborat o primă variantă a unei Ordonanțe de Urgență menită să plafoneze adaosul comercial, în încercarea de a combate creșterea excesivă a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide.

Această măsură vine ca un răspuns la contextul economic și geopolitic actual, marcat de conflicte internaționale și de o inflație în creștere.

Noua ordonanță propune majorarea plafonului pentru adaosul comercial practicat de distribuitori de la 5% la 10%, cu condiția ca, în cazul în care există mai mulți distribuitori pe lanțul de distribuție, adaosurile cumulate să nu depășească această limită. De asemenea, comerciantul la vânzarea cu amănuntul va putea aplica un adaos de maximum 20% față de prețul de achiziție.

Printre principalele prevederi ale OUG se numără:

  • Plafonarea adaosului comercial: cota maximă de adaos comercial pe întreg lanțul de distribuție este de 10%, iar la vânzarea cu amănuntul, aceasta va fi de 20%, inclusiv remizele și risturnele.
  • Produse agricole și alimentare: pentru produsele importate care nu sunt procesate, adaosul maxim este de 5%.
  • Restricții pentru comercianți: aceștia nu pot delista un produs de la un furnizor, pentru a introduce în ofertă un alt produs din aceeași categorie, achiziționat la un preț mai mare.
  • Comisioane pentru tichete: unitățile emitente de tichete de masă pot aplica un comision de maximum 2% pentru produsele alimentare.
  • Adaos comercial pentru unități de alimentație publică: comercianții care au astfel de unități pot aplica un adaos de maximum, potrivit antena3.ro.

The post Ce prevede prima variantă a OUG pentru plafonarea prețurilor, redactată de Guvern first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.