Radio Hit FM

From the blog

Noi taxe pentru bănci și companiile din sectoarele petrol și gaze naturale, începând din 2025

Parlamentul a adoptat un proiect de lege care introduce un impozit suplimentar pe cifra de afaceri pentru instituțiile de credit și companiile din sectoarele petrol și gaze naturale. Noile reglementări vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025.

Camera Deputaților a aprobat, marți, un proiect de lege care modifică Codul Fiscal și impune un nou impozit suplimentar pe cifra de afaceri pentru băncile și companiile care activează în domeniul petrolului și gazelor naturale.

Aceasta este o măsură menită să alinieze legislația națională la cerințele Directivei Europene 2022/2041 privind salariile și impozitarea corectă în sectoarele-cheie.

Conform proiectului, instituțiile de credit și sucursalele din România ale băncilor străine vor plăti un impozit suplimentar de 2% pe cifra de afaceri în 2025, urmând ca acesta să scadă la 1% începând din 2026. Cifra de afaceri luată în calcul include veniturile din dobânzi, taxe, comisioane, și alte surse financiare specifice.

În plus, companiile care desfășoară activități în sectorul petrolului și gazelor naturale vor fi obligate să plătească un impozit suplimentar, pe lângă cel pe profit, calculat pe baza cifrei de afaceri, conform unei formule stabilite prin lege.

Impozitul se va plăti trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului fiscal, iar pentru trimestrul IV, până la data de 25 martie a anului următor. Aceste măsuri nu se aplică firmelor care activează exclusiv în distribuția și furnizarea de energie electrică și gaze naturale.

Camera Deputaților a fost for decizional, ceea ce înseamnă că proiectul va deveni lege.

The post Noi taxe pentru bănci și companiile din sectoarele petrol și gaze naturale, începând din 2025 first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.