Radio Hit FM

From the blog

Peste 300.000 de credincioși, așteptați la pelerinajul de la Iași la moaștele Sfintei Parascheva

Aproximativ 300.000 de persoane sunt așteptate să participe la pelerinajul religios organizat la Iași, în perioada 8-15 octombrie, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Evenimentul, unul dintre cele mai mari pelerinaje ortodoxe din România, se desfășoară la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde racla cu moaștele Sfintei Parascheva va fi expusă.

Jandarmeria Română, prin Gruparea Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, alături de alte structuri partenere, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe toată durata manifestărilor.

Organizatorii estimează că punctul maxim de vizitatori va fi atins în zilele de 13 și 14 octombrie, când se preconizează prezența a peste 50.000 de pelerini simultan pe traseul de acces către raclă, ceea ce ar putea duce la timpi de așteptare de peste 20 de ore.

The post Peste 300.000 de credincioși, așteptați la pelerinajul de la Iași la moaștele Sfintei Parascheva first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.