În data de 21 septembrie 2024, s-au desfășurat acțiuni ecologice în întreaga țară sub sloganul „Natura se sufocă!”. Campania „Let’s Do It, Romania!” a mobilizat peste 3.000 de voluntari în județul nostru, de la elevi și cadre didactice, până la angajați din instituții publice și private, forțe de ordine și părinți. Toți aceștia au conștientizat importanța efortului colectiv pentru a curăța mediul și a promova o atitudine civică responsabilă.
Rezultate impresionante
Au fost colectați peste 1.800 de saci de deșeuri din diverse zone ale județului, predefinite de organizatori. Acest succes a fost posibil datorită colaborării exemplare dintre partenerii instituționali, inclusiv Instituția Prefectului Județului Alba, Consiliul Județean Alba, ISJ Alba, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea”, Direcția Silvică Alba, Garda de Mediu Alba, Direcția de Sănătate Publică Alba, OIR PECU Alba, OCPI Alba și Asociația „Proiectul Viziunea Nevăzătorilor” din Alba Iulia.
Primăriile din orașele și comunele Alba Iulia, Aiud, Albac, Baia de Arieș, Bistra, Câmpeni, Poșaga, Cugir, Cut, Daia Română, Fărău, Horea, Întregalde, Pianu, Ocna Mureș, Poiana Vadului, Rimetea, Sebeș, Lupșa, Vadu Moților, Valea Lungă și Zlatna au fost, de asemenea, alături de noi, sprijinind efortul nostru de a crea un mediu curat și prietenos, esențial pentru viitorul comunității noastre.
„Prezența miilor de voluntari implicați în această mișcare a demonstrat că natura are susținători fideli și va fi mereu respectată și protejată. Este inspirant să vedem atât de mulți oameni uniți pentru o cauză atât de importantă!”, a declarat Laura Brădilă, coordonator „Let’s Do It, Romania! – Alba”.
Mulțumim tuturor celor implicați! Efortul și prezența fiecărei persoane sunt esențiale pentru succesul acestei inițiative. De asemenea, le suntem recunoscători și mass-media care au contribuit la promovarea campaniei, asigurându-se că acest eveniment a fost cât mai vizibil.
Sursa foto: letsdoitromania.ro
The post Bilanț „Let’s Do It, Romania!” în județul Alba: peste 3.000 de voluntari, mai mult de 1.800 de saci de deșeuri colectați appeared first on albapesurse.