Premergător zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România la nivelul Inspectoratului a fost organizată o activitate festivă în care s-au acordat diplome de merit și de apreciere celor mai merituoși pompieri. Totodată, au fost prezentate pe scurt si principalele repere și rezultate ale activității desfășurate în acest an de către inspectoratul nostru.
La această activitate ne-au onorat cu prezența, Prefectul județului Alba, dl. Nicolae Albu, președintele Consiliului Județean Alba, dl. Ion Dumitrel, șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne precum și șefii celorlalte instituții/structuri cu care colaborăm zi de zi atât în gestionarea situaţiilor de urgenţă cât și pentru îndeplinirea obiectivelor instituționale.
Invitațiior le-au fost înmânate diplome de apreciere atât pentru foarte buna colaborare cât și pentru sprijinul pe care ni-l oferă în îndeplinirea misiunilor specifice.
De asemenea, un număr de 77 cadre militare și 1 voluntar SMURD, care s-au remarcat în diferite activități și misiuni desfășurate, au fost recompensați de inspectorul șef al ISU Alba cu diplome de merit și de apreciere după cum urmează:
-1 diplomă de merit pentru rezultatele remarcabile și înaltul profesionalism dovedit în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
-52 diplome de apreciere pentru implicarea în toate activitățile desfășurate în cadrul subunităților de intervenție.
-8 diplome de apreciere pentru rezultatele remarcabile și înaltul profesionalism dovedit în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
-5 diplome de apreciere pentru activitatea desfășurată pentru gestionarea situațiilor de urgență;
-3 diplome de apreciere pentru activitatea desfășurată în cadrul echipajelor SMURD – prim ajutor medical calificat.
-8 diplome de apreciere pentru activitatea desfășurată în pregătirea personalului privind acordarea primului ajutor medical calificat;
-1 diplomă de merit pentru Voluntarul Anului 2024 și pentru participarea la cele mai multe intervenții în cadrul echipajelor SMURD.
Nu în ultimul rand au fost acordate diplome pentru Paramedicul Anului, domnului sg. maj Bolfea Claudiu și pentru Pompierul Anului, domnului plt. adj. șef Cristea Adrian.
Felicitări tuturor! (comunicat ISU Alba)
Citește și:
The post 13 septembrie: Ziua Pompierilor din România appeared first on albapesurse.