Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba i-au trimis în judecată pe directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, fostul arhitect-șef al orașului, Alexandru Romanițan, șeful DEER, Muntean Achim Daniel, și o altă persoană fizică, în cadrul unui dosar de vătămare corporală. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia în data de 10 septembrie 2024.
Aceștia sunt acuzați în legătură cu un accident de muncă în care un muncitor a fost electrocutat acum mai bine de patru ani (în 2019), pe șantierul unui bloc din zona Schit. Clădirea era situată în apropierea unor linii de înaltă tensiune, iar muncitorul a fost electrocutat când un cablu pe care îl manevra a provocat un arc electric.
Blocul era proprietatea familiei directorului DSP, Alexandru Sinea, la momentul incidentului. În același dosar este inculpat și fostul arhitect-șef al orașului, Alexandru Romanițan, aflat în funcție la emiterea autorizației de construcție.
Șeful DEER SA, Muntean Achim Daniel, compania care deținea liniile de înaltă tensiune, este și el trimis în judecată, alături de Tat Răzvan Vasile Iacob, proiectantul blocului.
Inculpate în dosar sunt și două firme: S.C. OMAN ALLURE SRL, aparținând familiei Sinea, și SC KARILUX SRL.
Accidentul a avut loc pe 6 septembrie 2019, când un tânăr de 21 de ani a încercat să întindă un cablu electric între etajul trei al clădirii în construcție și o baracă din fața acesteia. Cablul a provocat un arc electric cu liniile de înaltă tensiune de 110 kV din apropiere, rezultând rănirea gravă a muncitorului. Acesta a fost transferat de urgență în Belgia pentru tratament.
Muncitorul, Alexandru Marian Balea, solicită daune materiale și morale în valoare de 2 milioane de euro. La sfârșitul anului 2023, acesta a contestat durata cercetării penale, însă instanța a considerat că dosarul este complex și necesită examinarea multor probe.
În declarațiile sale, Balea a susținut că accidentul a avut loc din cauza nerespectării reglementărilor electroenergetice de către angajații S.D.E.E. care au emis avizul de construcție. El a menționat că sunt cercetați și pentru fals intelectual și vătămare corporală. Totodată, a subliniat că un arhitect ar fi indicat eronat distanța dintre clădire și liniile de înaltă tensiune și că Primăria Alba Iulia ar putea fi responsabilă pentru aprobarea PUD-ului (Planul Urbanistic de Detaliu).
„Justiția trebuie să își facă datoria și este firesc să cerceteze orice accident de muncă, cu atât mai mult unul în care victima a avut de suferit. Consider că orice acuzație la adresa mea este nefondată și, împreună cu apărătorul ales, avocatul Mihai Ivănescu, voi demonstra acest lucru.
Relația mea cu respectiva situație este cel mult tangențială, nefiind implicat direct nici în administrarea firmei care beneficiază de lucrarea respectivă și nici în construcția propriu-zisă a respectivului imobil, singura legătură fiind una de rudenie cu proprietarul și administratorul firmei.
Din informațiile pe care le dețin, pot să vă spun că respectiva lucrare a beneficiat de toate avizele și autorizațiile legale, iar accidentul de muncă ce face subiectul cercetării, oricât de regretabil, nu poate fi, în opinia mea, imputat companiei care a beneficiat de respectiva lucrare, cu atât mai puțin mie, personal.
Însă, mai departe de toate acestea, cercetările efectuate de către organele statului sunt normale și fac parte din procesul firesc de desfășurare a unei anchete în astfel de situații.
Am încredere că organele statului își vor face datoria și vor stabili toate părțile responsabile, precum și împrejurările și cauzele care au dus la acel regretabil accident de muncă”, a declarat Alexandru Sinea.
The post Mai mulți oficiali, printre care și Directorul DSP Alba au fost trimiși în judecată pentru un accident de muncă din 2019 appeared first on albapesurse.