Reporterii Hit FM Brașov au fost în această dimineață în Piața Dacia din Brașov pentru a vedea cu ce prețuri se vând legumele și fructele, în primele zile de toamnă ale acestui an.
Încă de la primele ore ale dimineții, piețarii își pregăteau marfa pe tarabe pentru a-i întâmpina pe clienții care calcă astăzi pragul Pieței Dacia, considerată una dintre piețele cu cele mai accesibile prețuri din municipiul Brașov.
Ca de fiecare dată, în Piața Dacia am regăsit atât legume cât și fructe de sezon. Însă majoritatea prețurilor sunt destul de piperate pentru brașoveni, mai ales că în această perioadă gospodinele se pregătesc să prepare murăturile.
Nouă ne-a atras atenția o doamnă care vindea “castraveți de Olt”, cu 12 lei kilogramul, în condițiile în care clima a fost prielnică pentru aceștia. Un kilogram de castraveți se vinde și cu 8 sau 10 lei.
Un kilogram de vinete costa intre 2 si 5 lei. Strugurii se vând cu 10 lei kilogramul. Un kilogram de pere costă între 6 si 10 lei.
O caserola de zmeură costă 20 de lei. Un kilogram de afine se vinde cu 35 de lei, la fel ca un kilogram de alune de pădure.
Cartofii sunt cei care s-ar putea scumpi în această toamnă din cauza secetei prelungite din România, țara noastră fiind nevoită să importe.
Sursa foto: Hit FM Brașov
The post Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă un kilogram de castraveți în Piața Dacia din Brașov first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.