Figură proeminentă a literaturii române, prozatorul şi publicistul Ion Lăncrănjan este considerat de criticul și istoricul literar Constantin Cubleșan drept „unul din cei mai importanți scriitori ce s-au afirmat în perioada de după război, o personalitate distinctă în peisajul literar al ultimelor decenii, o voce de neconfundat și o prezență care a suscitat cu fiecare nouă apariție a sa în librării vii și controversate discuții”.
În memoria sa, în data de 13 august 2024, vor avea loc câteva evenimente culturale organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, menite să marcheze trecerea a 96 de ani de la momentul în care prozatorul a văzut lumina zilei.
Programul zilei de 13 august 2024 va cuprinde o expoziție de carte intitulată „Ion Lăncrănjan în colecțiile bibliotecii”; un medalion literar cu informații privind viața și activitatea literară a prozatorului Ion Lăncrănjan și momentul oficial de depuneri de jerbă și flori la bustul de pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. Dacă expoziția de carte va putea fi vizionată pe parcursul întregii zilei la sediul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cei ce doresc să depună flori la bustul lui Ion Lăncrănjan o pot face pe Aleea Scriitorilor unde, începând cu ora 12.00 bibliografa Ana-Maria Pienar va prezenta un medalion literar. Toate evenimentele desfășurate cu acest prilej vor fi prezentate și pe paginile de socializare ale Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Ion Lăncrănjan s-a născut la 13 august 1928 în localitatea Oarda de Sus, atunci comună de sine stătătoare, azi cartier al municipiului Alba Iulia. A debutat editorial cu trilogia „Cordovanii”, pentru care a fost distins în 1964 cu Premiul de Stat și cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Au urmat apoi volumele de proză: Eclipsa de soare, Fragmentarium, Vuietul, Ploaia de la miezul nopții, Caloianul, Drumul câinelui, Suferința urmașilor, Fiul secetei, Vocația constructivă, Toamna fierbinte, Lostrița și Omul de sub munte. Activitatea s-a literară se întinde din anul debutului, 1963, și până în anul morții sale 1991. În paralele cu activitatea literară, Ion Lăncrănjan a avut o bogată activitate publicistică aducând sub lumina tiparului, în presa vremii, sute de articole.
La 4 martie 1991, Ion Lăncrănjan se stinge din viață la București, iar postum îi apar volumele: Cum mor țăranii, Suburbiile vieții, parte a trilogiei Coridorul puterii, Melancolia țărânei, Rațiunea supremă și După sfințit – a treia zi. (comunicat Biblioteca Județeană Alba)
Citește și:
The post Prozatorul Ion Lăncrănjan omagiat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba la 96 de ani de la naștere appeared first on albapesurse.