Implicarea, generozitatea și bunătatea voastră ne ajută să facem multe FAPTE BUNE. Astăzi, le mulțumim din suflet tuturor celor care se implică și donează alimente în cadrul campaniei „Banca de Alimente”. Vă asigurăm că fiecare pachet cu produse oferă hrană, bucurie și speranță pentru multe familii sau persoane singure din județul Alba.
Crucea Roșie Română Filiala Alba derulează programul social „Banca de Alimente” prin intermediul parteneriatului încheiat cu hipermarketul Carrefour din incinta Carolina Mall din Alba Iulia.
Alimentele neperisabile pot fi depuse în containere special amenajate, amplasate după casele de marcat. Apoi, acestea sunt colectate de voluntarii Crucii Roșii și transportate la sediul organizației noastre, unde sunt sortate și ambalate în pungi personalizate. Fiecare pachet conține aproximativ 12 kg de alimente, suficiente pentru a acoperi necesitățile alimentare ale unei familii compuse din trei membri pentru o perioadă de 2 săptămâni.
Ce puteți dona?
Alimente greu perisabile precum: mălai, făină, zahăr, ulei, orez, grâu, arpacaș, griș, fasole, mazăre uscată, linte, conserve (carne, pește, pate de ficat, dulceață, compoturi), produse instant (supe, fulgi de fasole, fulgi de cartofi), paste făinoase, cereale, hrană pentru bebeluși, dulciuri, nuci, fructe uscate sau confiate, semințe, ceai, apă, sucuri și multe altele.
Nu uitați să adăugați pe lista viitoare de cumpărături și donația pentru „Banca de Alimente”!
Crucea Roșie Română – Filiala Alba #BancadeAlimente #umanitate #faptebune
Citește și:
The post Banca de alimente, un program social al Crucii Roșii Române Filiala Alba appeared first on albapesurse.