Radio Hit FM

From the blog

ADR Centru: Richiș, punct de atracție regională prin restaurarea obiectivelor de patrimoniu din localitate

Prin finanțarea din Programul ”Regiunea Centru” 2021-2027, a restaurării a două monumente de patrimoniu din Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din satul Richiș, comuna Biertan, comunitatea locală va organiza într-un decor istoric de poveste, evenimente și activități care vor spori atracția și notorietatea localității. Prin contractul semnat de către reprezentantul beneficiarului și de către Simion Crețu, Director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru – care reprezintă instituția finanțatoare, se va aloca un buget de aproape 11 milioane lei fonduri nerambursabile pentru realizarea investiției de revitalizare a reperelor istorice din sat, respectiv Biserica Evanghelică și Turnul de poartă.

Datorită proiectului finanțat prin Programul ”Regiunea Centru 2021-2027”, cei 679 de locuitori din Richiș vor putea păstra vie mărturia istorică a Bisericii Fortificate din sat ce datează din anul 1400, iar activitățile din proiect vor contribui la dezvoltarea echilibrată, durabilă și continuă a comunității. Contractul de finanțare al proiectului cu titlul „Revitalizarea Bisericii Fortificate Richiș pentru turism sustenabil și dezvoltare comunitară” a fost depus în parteneriat de Parohia Evanghelica C.A. Richis, Green Man Foundation și Comuna Biertan și este estimat a se finaliza în luna mai 2028. Proiectul are o valoare totală de 11.225.438,73 lei, din care 10.989.702, 42 lei reprezintă finanțarea solicitată pentru realizarea proiectului.

Fondurile sunt alocate din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin intermediul Prioritatății 7 – O regiune cu turism sustenabil, Intervenția 7.1.1 – Conservarea, protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A – a PR Centru.

”Toate monumentele de patrimoniu ar trebui să fie incluse în circuite turistice și utilizate pentru a crește fluxul de turiști care generează dezvoltarea economico-socială a localităților. Dezvoltarea durabilă a zonelor din jurul obiectivelor de patrimoniu se realizează prin conservarea și valorificarea principalelor avantaje locale, crescând astfel numărul de turiști, durata medie de ședere și creșterea cifrei de afaceri pentru firmele locale din domeniul ospitalității si serviciilor. În Transilvania exista circa 160 de biserici fortificate, din care mai mult de 35 au fost reabilitate prin Programele Operaționale Regionale 2007-2013 si 2014-2023. Prin fondurile Programului Regiunea Centru 2021-2027, alocate conservării și punerii în valoare a patrimoniului cultural UNESCO și de clasă A din Regiune, contribuim la păstrarea vie a acestor mărturii cultural-istorice, iar activitățile de revitalizare prevăzute în proiecte le sporește atracția, susținând comunitatea locală. Cu un buget de 74,65 milioane lei fonduri nerambursabile pentru obiectivele de patrimoniu din regiune, avem 12 cereri de finanțare depuse, din care 5 sunt contractate. Prin fiecare proiect implementat, monumentele istorice vor continua să influențeze comunitatea unde sunt găzduite și vor fi reprezenta repere pentru localnici, oportunități pentru afaceri și noi obiective pentru turiști,” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Activități proiect:

Satul Richiș, atestat documentar pentru prima data la 1283, se spune că este un sat multinațional ce a adoptat în ultimii ani locuitori din Olanda, Austria, Elveția, Germania, Marea Britanie, Lituania și chiar Statele Unite. Amplasat în centrul localității, Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate este înscris in Lista Monumentelor Istoric fiind un reper al comunității, un centru de cristalizare al inițiativelor cetățenești și al ONG-urilor de profil. Pe parcursul implementării proiectului, beneficiarul va derula lucrările necesare pentru reabilitarea Bisericii Evanghelice și a turnului cu clopotniță ce fac parte din Ansamblu. Vor fi efectuate reparații la structura bisericii și a turnului, se va reabilita orologiul din turnul de clopot, alături de sistemul de tragere a clopotelor și se va instala un sistem supraveghere video si antiefracție. Un element de noutate adus de proiect îl reprezintă animarea si conștientizarea comunității în legătură cu valoarea monumentului de patrimoniu și necesitatea conservării lui pentru asigurarea prosperității comunității.

Odată cu finalizarea lucrărilor, biserica Fortificată de Ordin Cistercian va deveni un centru de atracție pentru vizitatori, în special datorită promovării semnificației, importanței și unicității elementelor de origine celtică. Elementul definitoriu și special al Bisericii Fortificate Richis este „Omul Verde”, un simbol cu legături puternice cu calugării Cistercieni și cu simbolismul celtic.

După activitățile de restaurare a proiectului se vor derula variate acțiuni de promovare prin care se va promova brandul ”Omul verde din Richis” care va fi utilizat de întreaga comunitate și de toți agenții economici din zonă. Beneficiarul și-a propus ca brandul din Richiș să atragă turiști și vizitatori din țară și străinatate, completând astfel atracția generată de monumentul de patrimoniu. Prin proiect se prevăd activități de vizitare a monumentelor, care vor fi ghidate fie de un localnic, fie de holograma vestitului povestitor Johann Schaas care va însoți vizitatorii în poveștile despre Omul Verde. Ghidajul va fi interactiv, multimedia și va pune accentul pe promovarea simbolisticii monumentului de patrimoniu, în special cea a Omului Verde, cu adaptare spre temele curente (protejarea mediului, dragostea fata de natura, renasterea naturii, elementele naturale ca primordiale fata de cele artificiale).

Beneficiarul a pregătit o suită de evenimente prin care va susține comunitatea locală și va atrage turiștii.

Vor promova proiectul printr-un clip de prezentare a obiectivului și a localității, se vor organiza: Festivalul “Omul Verde” din Richis, Noaptea Muzeelor, dar și concerte de muzică clasică în aer liber. Pentru integrarea socială a comunității din Richis se vor organiza ateliere de artă și mestesug local, ateliere de muzică, cursuri pentru ghizi turistici cu accent pe istoria locală și limbi straine, tabere de creatie și educație prin cultură, evenimente culturale ale comunității. În același timp, se va colabora cu Primăria Comunei Biertan pentru atragerea localnicilor de etnie saxonă din sat și comună, dar și pentru a completa oferta turistică a vizitatorilor care pot sta mai multe zile în zonă pentru evenimente și vizite, atât la acest ansamblu, cât și la Cetatea Fortificată din Biertan – un alt proiect PR Centru care vine cu propriile activități și evenimente turistice.

Pentru mai multe detalii puteți consulta fișa de proiect atașată. Lista contractelor semnate se poate vedea aici: https://www.regiocentru.ro/harta-proiecte/ .

De asemenea, daca doriti informații în timp real, puteți instala aplicatia PROCentru disponibilă pe Android sau iOS. Despre programul PRCentru găsiți, situații, informări, harta contractelor pe website-ul dedicat.

Citește și:

The post ADR Centru: Richiș, punct de atracție regională prin restaurarea obiectivelor de patrimoniu din localitate appeared first on albapesurse.