În fiecare an, pe 6 august, creştinii ortodocși și greco-catolici prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Isus Hristos (Obrejenia – din limba slavă, Metamorphosis – în grecește). Este momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.
Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III.
Schimbarea la Față a lui Isus Hristos
Pe muntele Tabor, pe când Isus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Dar imediat au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorbă cu Isus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii proroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Schimbarea la față – Obrejenia sau Probejenia, denumiri din popor Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.
Schimbarea la Față a Domnului a avut loc cu puțin timp înainte de răstignirea Sa, în anul 33. Hristos nu Se mai arată într-un mod chenotic ucenicilor, Se arată fără nici un val, ca să-i întărească pe ucenici atunci cînd Îl vor vedea răstignit.
Sfinții Părinți au rânduit ca această sărbătoare să aiba loc în august, ultima luna din anul bisericesc.
Sărbătoarea este prăznuită în Postul Sfintei Marii, dar în această zi se face dezlegare la pește pentru bucuria praznicului.
Obrejenia sau Probejenia, așa cum este cunoscută în folclorul tradițional, sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului marchează începutul toamnei. De-acum nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată. E momentul din an în care frunzele încep să-şi schimbe culoarea, iarba nu mai creşte, apele se răcesc iar târâtoarele se retrag pentru iernat; Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe; Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba; E de preferat să nu pleci la drum, căci riști să te rătăcești. Nu munci, căci altfel te poți alege cu mutilări grave ale trupului; Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă; Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.
În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul; De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul; Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară. Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este, prin excelenţă, sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi; Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi; Cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora; Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă; În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se sterpezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile; Data de 15 august este ultima zi când se culeg plante medicinale bune de leac.
Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze. Se spune că prima icoană din lume, scrisă de înşişi Sfinţii Apostoli, ar fi fost reprezentarea Schimbării la faţă. Schimbarea la Față 2023. Ce se dă de pomană În ziua Schimbării la Față a Domnului, pe 6 august 2023, credincioşii dau de pomană fructe de sezon sfințite, mere, prune, pepene, struguri și colivă, în mod special, dar și pachete cu preparate din icre și pește, dat fiind că, deși sărbătoarea a picat în Postul Sfintei Marii, se dă dezlegare la pește, ulei și vin. Dar mare atenție, orice împărţiţi trebuie să fie sfinţit de preot şi să se împartă din suflet.
În ziua Schimbării la Față a Domnului, pe 6 august 2023, credincioşii dau de pomană fructe de sezon sfințite, mere, prune, pepene, struguri și colivă, în mod special, dar și pachete cu preparate din icre și pește, dat fiind că, deși sărbătoarea a picat în Postul Sfintei Marii, se dă dezlegare la pește, ulei și vin. Dar mare atenție, orice împărţiţi trebuie să fie sfinţit de preot şi să se împartă din suflet.
Citește și:
The post 6 august: Schimbarea la Față a Domnului appeared first on albapesurse.