Radio Hit FM Stiri Alba Noul număr al revistei Discobolul: 300 de pagini de proză, poezie, cronici și traduceri

Noul număr al revistei Discobolul: 300 de pagini de proză, poezie, cronici și traduceri

Noul număr al revistei Discobolul: 300 de pagini de proză, poezie, cronici și traduceri post thumbnail image

Vă semnalăm apariția numărului aferent lunilor aprilie, mai și iunie al revistei de cultură Discobolul, editată de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Din cuprins: In memoriam Nicolae Manolescu – Ion Buzași, Mircea Stâncel, jurnal – Gheorghe Grigurcu, poezia – Mircea Stâncel, comentarii critice – Ion Pop, Nicolae Oprea, Iulian Boldea, Nicolae Oprea, Ovidiu Pecican, cronici de întâmpinare – Lucian Scurtu, Diana Câmpan, Marcel Vișa, Gheorghe Moga, Elisabeta Bogățan, proză – Cornel Nistea, Ladislau Daradici, eseu – Florin Toma, poeme – Ara Alexandru Șișmanian, Gheorghe Jurcă, Doina Adriana Nicolăiță, Alexandru Cazacu, Costel Stancu, Violeta Pintea, Carmen Secere, Ecaterina Botoncea, Anda Comșa-Chiș, memorii – Radu Ciobanu, opinii critice – Mircea Popa.

Revista Discobolul se înființa, la Alba Iulia, în anul 1990, avându-i ca membri fondatori pe Aurel Pantea, Eugen Curta, Cornel Nistea, Mircea Stâncel, Nicolae Drăgan, Emil Scrieciu și Iacob Mârza. După o întrerupere de câțiva ani, revista își reia apariția în anul 1997, colectivul redacțional fiind format din scriitorii Cornel Nistea, Mircea Stâncel și Eugen Curta, în calitate de redactori, alături de poetul și criticul literar Aurel Pantea, în calitate de redactor șef, și avându-l ca director onorific pe universitarul Ion Pop. De atunci, revista a apărut neîntrerupt, beneficiind și de o foarte bună receptare critică la nivel național. Drept recunoaștere națională a valorii sale culturale, revista Discobolul a primit în cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, Premiul „Revista Anului 2021”, pentru cea mai bună revistă literară și pentru cea mai bună carte, din partea Asociației Revistelor, Imprimeriilor și Editurilor Literare.

Toate numerele revistei pot fi consultate atât la Secția Periodice a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, cât și pe site-urile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, www.bjalba.ro, și al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara, https://www.usr-alba.ro/. (comunicat)

Citește și:

The post Noul număr al revistei Discobolul: 300 de pagini de proză, poezie, cronici și traduceri appeared first on albapesurse.

Related Post

Pompierii sunt pregătiți să intervină în județele afectate de vremea extremă, anunțată orele următoarePompierii sunt pregătiți să intervină în județele afectate de vremea extremă, anunțată orele următoare

Aproape 5.000 de pompieri și peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină pentru sprijinirea populației și autorităților locale din județele aflate sub incidența fenomenelor meteorologice periculoase. În contextul

Mesaje