În seara zilei de 6 iunie 2024, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit la o locuință din comuna Șibot unde a fost semnalat un scandal în familie.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool, un tânăr de 22 de ani și-a agresat mama, tatăl vitreg și pe fratele vitreg, cel din urmă având nevoie de îngrijiri medicale.
Față de tânărul violent a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Pe numele agresorului a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care i-a fost interzis să se apropie de membrii familiei sale.
The post Tânăr de 22 de ani reținut de poliție după ce și-a agresat mama, tatăl vitreg și pe fratele vitreg appeared first on albapesurse.