La Alba Iulia, Ziua Copilului ține… 3 zile! Veniți cu mic, cu mare, în Ținutul Fericirii!
31 mai – 2 iunie: ateliere de creație, jocuri, concursuri și surprize dulci, la Palatul Principilor Transilvaniei și pe esplanada Traseului celor Trei Fortificații…..
La Alba Iulia, Ziua Copilului ține…3 zile! Începând de mâine, 31 mai, până duminică, 2 iunie, între orele 09.00 și 19.00, Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia se transformă într-un loc magic, cu povești, jocuri și jucării, surprize dulci pentru copii. Toată lumea va fi la dispoziția celor mici, pe care îi invităm să se bucure de programul pregătit special pentru ei: Caravana cu jocuri – unde fiecare pici va fi liber să-și exprime talentul artistic; Cu copiii la povești – maraton de lectură și ateliere creative.
Sâmbătă și duminică, între 09.00 și 19.00, pe esplanada Traseului celor Trei Fortificații copiii sunt așteptați la joacă, în Ținutul Fericirii, unde vor avea parte de propriul festival, cu muzică, concursuri, trambuline, tobogane și jocuri gonflabile.
Și pentru că nimic nu este mai dulce decât un zâmbet de copil, am pregătit delicii și gustări delicioase pentru toți participanții. Vor fi alături de noi Transilvania Nuts, cu savuroase batoane din fructe și nuci, și Alpin 57 Lux, cu înghețată răcoroasă și aromată.
Garantăm un weekend de neuitat și distracție pe măsură! Veniți să-i bucurăm împreună pe cei mai dragi dintre cei dragi, copiii!
Organizatori: Primăria Municipiului Alba Iulia și Centrul Cultural Palatul Principilor Alba Iulia. (comunicat Centrul Cultural Palatul Principilor)
Citește și:
The post La Alba Iulia, Ziua Copilului ține… 3 zile! appeared first on albapesurse.