Radio Hit FM

From the blog

250.000 de copii români au nevoie de suport special în educație din cauza dislexiei

Aproximativ 250.000 de copii din România necesită condiții speciale de învățare din cauza dislexiei, o tulburare ce afectează capacitatea de a scrie, citi și efectua calcule. În contextul lunii dedicată conștientizării dislexiei, specialiștii subliniază impactul pe care această tulburare îl are asupra copiilor, inclusiv asupra capacității lor de a susține examene importante, cum sunt Evaluarea Națională și Bacalaureatul.

Potrivit metodologiei actuale, elevii cu dislexie beneficiază de măsuri speciale la examene: de la posibilitatea de a avea un profesor asistent pentru citire și scriere, până la folosirea tabelelor cu formule matematice pentru cei cu discalculie, și timp suplimentar de lucru.

Angela Ioan, președinta Asociației București pentru Copii Dislexici, explică faptul că „aceste ajustări sunt menite să ofere o șansă reală acestor elevi de a performa conform abilităților lor, fără a fi dezavantajați de tulburările de procesare a informației.”

The post 250.000 de copii români au nevoie de suport special în educație din cauza dislexiei appeared first on albapesurse.